ro
Books
Francis Scott Fitzgerald

Ce frumoși și blestemați

Ca și Marele Gatsby, Cei frumoși și blestemați (1922) este o poveste despre America anilor ’20, o epocă tumul¬tuoasă în care arta, dragostea și banii sînt aproape invariabil însoțite de ambiții nebunești, talente irosite și eșecuri ireparabile, cînd consumul nemăsurat de alcool și strălucirea vieții de noapte devin adevăratul crez al acelei generații despre care Fitzgerald însuși a spus că «a crescut pentru a-și găsi toți sfinții morți, toate războaiele purtate, toată credința în om zdrunci-nată“. Anthony Patch, figura centrală a romanului, este un tînăr estet sofisticat cu studii la Harvard, pe care aburii alcoolului îl vor transforma într-o «epavă josnică și dezgustătoare“. Episodul nefericitei căsătorii cu Gloria — despre care s-a spus că ar fi inspirat din povestea reală de dragoste a lui Fitzgerald și a Zeldei Sayre — se încheie cu prăbușirea celor doi în abisul degradării fizice și morale, un memento amar al strălucirii risipite și al tinereții distruse.
«Cei frumoși și blestemați este, printre altele, un studiu al vieții conjugale — o schiță în nuanțe întunecate de sepia. Egoiști, dar fermecători, Anthony și Gloria ar putea să se îndrepte spre cariere de succes în literatură și cinematografie. Cuplul lor radiază o strălucire aparte, însă, pentru că nici unul din ei nu este înzestrat cu scînteia care ar face din această strălucire o flacără creatoare, nimbul care îi înconjoară pălește, se întunecă și dispare. Poate că acesta este rezultatul concluziei amare a lui Fitzgerald că aura unor asemenea oameni este un dar otrăvit dacă nu conduce la o capodoperă, așa cum este romanul de față.“ (The New York Times)
458 бумажных страниц
Дата публикации оригинала
2016
Год выхода издания
2016
Издательство
Polirom
Уже прочитали? Что скажете?
👍👎
fb2epub
Перетащите файлы сюда, не более 5 за один раз