Numeroase studii de psihologie și științele educației susțin că o parte dintre problemele cu care se confruntă școala în prezent sunt generate de concentrarea exclusivă pe scopurile academice, pe abilități. Elevii care nu pot obține performanțe de nivel înalt își pierd interesul și dezvoltă comportamente dezadaptative sau se autoexclud din mediul școlar. Volumul analizează principalele probleme ale copilăriei și adolescenței, precum experiența fricii, sexualitatea, dependența de internet, preocuparea pentru aspectul fizic sau relația părinte-copil, subliniind nevoia de reformare a școlii în direcția adecvării la nevoile actuale ale elevului. Elevul trăiește într-o societate caracterizată de multiple probleme, de schimbare și dezvoltare accelerată, iar adaptarea și integrarea cu succes în această societate reprezintă provocări din ce în ce mai mari. Posibilele soluții propuse includ concentrarea școlii pe starea de bine a elevului, pe dezvoltarea afectelor pozitive și a strategiilor de coping, utilizarea umorului în educație, sprijinirea elevului atât în descoperirea și dezvoltarea resurselor proprii, cât și în consolidarea responsabilității și a încrederii în sine.