ro
Books
Putney Mary Jo

Mireasa din China

După ani întregi petrecuți aproape ca o sclavă, Troth Montgomery nu-și imaginează că o să plece într-o bună zi din China, țara în care locuiește de copil, pentru a ajung în Anglia, pe proprietatea unui străin: fratele geamăn al bărbatului cu care a fost căsătorită pentru doar o zi. Kyle Renbourne, vicontele Maxwell, s-a însurat cu Troth în ziua anterioară celei în care urma să fie executat pentru că îndrăznise să se furișeze până la templul Hoshan, un loc interzis străinilor.
Însă, ca prin minune, Kyle se întoarce din morți. Cu toate că a supraviețuit malariei și groaznicelor zile petrecute în temniță, trupul și sufletul îi sunt grav rănite. Conștientă de faptul că nu va fi niciodată o adevărată soție englezoaică, Troth face apel la tradițiile orientale, și împreună, cei doi pornesc într-o călătorie miraculoasă a dorinței și-a credinței, pe măsură ce Kyle devine tot mai fascinat de intimitatea liniștitoare pe care o împărtășește cu fermecătoarea Troth. Dar, înainte de a recuceri inima frumoasei lui chinezoaice, Kyle trebuie să scape mai întâi de amenințarea mortală a celui care a străbătut jumătate de lume pentru a da de urma lor.
406 бумажных страниц
Дата публикации оригинала
2016
Год выхода издания
2016
Издательство
Litera Media Group
Уже прочитали? Что скажете?
👍👎

На полках

fb2epub
Перетащите файлы сюда, не более 5 за один раз